joi, decembrie 5, 2024
No menu items!

Reclama ta aici

AcasăEsentialul zileiSUA și Coreea de Sud vor împărtăși planurile nucleare pentru a descuraja...

SUA și Coreea de Sud vor împărtăși planurile nucleare pentru a descuraja amenințarea nord-coreeană

SUA și-au luat angajamentul să ofere Coreei de Sud mai multe informații despre programele sale nucleare. Măsura este anunțată luându-se în calcul un eventual conflict cu Coreea de Nord.

SUA și-au luat angajamentul să ofere Coreei de Sud mai multe informații despre programele sale nucleare. Măsura este anunțată luându-se în calcul un eventual conflict cu Coreea de Nord. Intențiile vin pe fondul îngrijorării legate de arsenalul tot mai mare de rachete și bombe al Pyongyangului, potrivit Reuters.

Anunțul a inclus un angajament reînnoit al Seulului de a nu realiza o bombă nucleară proprie. Discuțiile au avut loc între președintele american Joe Biden și liderul sud-coreean Yoon Suk Yeol. Subiectele abordate au fost: Coreea de Nord, cipurile și comerțul cu semiconductori și războiul din Ucraina.

Conferință de presă comună

Yoon a declarat că el și Joe Biden au convenit asupra măsurilor de consolidare a apărării Coreei de Sud. Discuția a avut loc ca răspuns la amenințarea reprezentată de Coreea de Nord.

„Cele două țări au convenit asupra unor consultări prezidențiale bilaterale imediate în cazul unui atac nuclear al Coreei de Nord și au promis să răspundă rapid, ferm și decisiv folosind întreaga forță a alianței, inclusiv armele nucleare ale SUA, a declarat Yoon.

Joe Biden a reiterat oferta SUA către Coreea de Nord de a purta discuții cu privire la programele nucleare și antirachetă ale acesteia. Orice negociere a fost ignorată de liderul nord-coreean Kim Jong Un.

Reprezentanța Coreei de Nord la Națiunile Unite nu a răspuns la o solicitare de comentarii.

Îngrijorări SUA privind programele de înarmare nord-coreene

Programele de înarmare ale Coreei de Nord avansează rapid. Ei dezvoltă inclusiv rachete balistice care pot lovi orașe americane. Progresele nord-coreene au ridicat întrebări cu privire la faptul că Washingtonul ar folosi cu adevărat armele sale nucleare pentru a apăra Coreea de Sud în cadrul a ceea ce numește „descurajare extinsă”.

Potrivit sondajelor de opinie din Coreea de Sud o majoritate dorește ca Seulul să își achiziționeze propriile bombe nucleare. Acestui pas Washingtonul i se opune.

În virtutea noii „Declarații de la Washington”, SUA vor oferi Seulului informații detaliate despre planurile de urgență ale SUA pentru a descuraja și a răspunde la orice atac nuclear în regiune. De asemenea, și dreptul de a participa la aceste planuri, prin intermediul unui grup consultativ nuclear SUA-Coreea, au declarat oficialii americani.

Washingtonul va trimite, de asemenea, un submarin cu rachete balistice în Coreea de Sud. Se dorește o demonstrație de forță, prima vizită de acest fel a unui submarin din ultimii 30 de ani, au declarat oficialii americani.

Joe Biden a precizat că nu vor fi amplasate arme nucleare americane pe teritoriul sud-coreean.

Articole asemanatoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente